Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că autoritățile vor prezenta un raport complet privind anularea alegerilor prezidențiale, „într-un termen rezonabil”, și a spus că își dorește ca documentul să ofere o imagine mai clară și mai ușor de înțeles pentru public asupra celor întâmplate.
Întrebat, la Constanța, cât va mai dura până la publicarea raportului privind anularea alegerilor prezidențiale, șeful statului a spus că au existat mai multe variante de lucru, precum și rapoarte sectoriale.
„Există mai multe variante de lucru. În tot timpul acesta, au existat și colective și rapoarte sectoriale pe ce s-a întâmplat, o să avem un raport complet. Nu o să vă dau acum un termen, dar într-un termen rezonabil din momentul ăsta”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a spus că și el vrea ca subiectul să fie închis cât mai repede, dar a insistat că raportul trebuie să explice pe înțelesul publicului larg ce s-a…






















