Noile reguli pentru burse elevilor. Bursa va fi acordată pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase

„Practic, vor primi burse de merit 30% din elevii din fiecare clasă, iar în situaţia în care prin aplicarea acestui procent de 30% numărul rezultat nu va include toţi elevii care au o medie de minim 9,50, atunci listele se vor extinde astfel încât să cuprindă şi elevii care au obţinut în anul şcolar trecut o medie generală de cel puţin 9,50. (…) Am încercat să nu fim acuzaţi că schimbăm regulile în timpul jocului, pentru că sunt elevi care în anul şcolar trecut s-au pregătit şi au obţinut rezultate la învăţătură, respectiv medii generale peste 9,50 ştiind că acesta este pragul peste care se poate obţine o bursă de merit. (…) În situaţia în care numărul rezultat prin aplicarea procentului de 30% nu acoperă toţi elevii cu medii generale peste 9,50 atunci se va extinde lista pentru a fi incluşi şi aceştia”, spune la televiziunea publică secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Florin Lixandru.

…

Citeste mai mult

Ştiri similare

Ultimele stiri

Alegerea redactorului