Octavian Berceanu, fost şef al Gărzii de Mediu, deschide lista candidaţilor REPER la Senat pentru alegerile parlamentare.
„Deschid opţiunea REPER în Senat, în Bucureşti, pentru că toţi merităm o viaţă şi un aer sănătos”, a scris Berceanu, pe Facebook.
El menţionează că a construit, împreună cu oamenii care lucrează încă în Garda Naţională de Mediu, „cea mai eficientă instituţie împotriva criminalităţii de mediu, în doar 6 luni”, dar şi că în Republica Moldova a contribuit la elaborarea „celui mai ambiţios plan de mediu” din Europa.
Planul a fost aprobat de către Banca Europeană de Investiţii, are o valoare de jumătate de miliard de euro şi vizează combaterea deşertificării, printr-un „scut” de 145.000 de hectare de noi păduri „capabile să lupte cu fenomenele extreme şi să înverzească” Europa.
În iunie 2021, în cursa pentru preşedinţia USR Bucureşti, Octavian Berceanu a obţinut locul al doilea, după Vlad…






















