Expert Forum a lansat raportul privind finanțarea partidelor politice pentru anul 2022, care analizează sursele de venit și cheltuielile a peste 200 de partide politice și oferă informații extrem de interesante, mai ales în ajunul unui an electoral ce se întâmplă o dată la 20 de ani în România.
Observăm că AUR și PSD obțin tot mai multă susținere financiară prin donații și cotizații, în timp ce la PNL și USR aceste conturi reflectă trendul descendent din sondaje.
Câți bani au, cât cheltuie și cum se organizează partidele
Cifrele arată că partidele parlamentare au colectat și cheltuit, în mare, mai mulți bani decât în 2021.
Datele disponibile pentru 93 de partide indică venituri totale de 276,7 milioane de lei, respectiv cheltuieli de 239,7 milioane de lei. Dintre acestea, 27 de partide nu au raportat niciun venit. Primele 10 partide ca venituri acoperă peste 99% din veniturile partidelor înregistrate în 2022.
Aceste date reflectă că sunt…