„Rata anuală a inflaţiei şi-a accelerat traiectoria descendentă în ultimul trimestru al anului 2023, ajungând la 6,6% în luna decembrie (…), influenţe favorabile fiind asociate în special preţurilor carburanţilor şi celor ale bunurilor alimentare. De altfel, aportul decisiv la dezinflaţia din trimestrul patru a aparţinut acestora din urmă, ca rezultat al unui cumul de factori: menţinerea cotaţiilor materiilor prime de profil pe o pantă descendentă, recolta abundentă de pe plan intern şi internaţional, prelungirea şi extinderea listei produselor alimentare esenţiale vizate de măsura de plafonare a adaosului comercial“, se arată în raportul BNR.
Mărfurile alimentare erau mai scumpe în decembrie 2023 cu doar 5% faţă de acceaşi lună a anului precedent, dar făina, mălaiul şi uleiul s-au ieftinit cu 25% faţă de acum un an, conform datelor de la INS. Menţinerea sau chiar…






















