Conducerile PNL şi PSD au fost convocate în şedinţă, marţi, înainte de rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni. Se discută strategia privind protocolul coaliţiei, dar şi cine vor fi titularii portofoliilor, în noul Executiv condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Înainte de şedinţa de marţi, liberalii se vor reuni şi într-o şedinţă informală, luni seara, la Vila Lac 1, pentru a pune la punct deciziile privind rotativa guvernamentală.
Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal se va reuni, marţi, începând cu ora 11:00, în sala grupului PNL din Camera Deputaţilor.
Şi Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte marţi, de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, la sala grupului PSD „Regele Mihai I”.
Ciucă rugat să rămână
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene, care i-au…