Poliţia din Bosnia a anunţat joi arestarea unui tânăr în vârstă de 18 ani care ameninţase în reţelele sociale că va copia atacul armat în care un elev din Serbia şi-a ucis miercuri opt colegi şi un agent de pază al şcolii, informează Reuters.
Școala din Belgrad care a fost scena masacrului de miercuri FOTO: EPA EFE
Forţele de ordine din Federaţia croato-musulmană bosniacă l-au reţinut pe suspect în oraşul Bihac din vestul ţării sub acuzaţia de periclitare a securităţii şi terorism, din ordinul procuraturii din cantonul Una-Sana, a declarat agenţiei un purtător de cuvânt al poliţiei, notează Agerpres.
Adolescentul a fost identificat doar prin iniţialele A.Z. Se pare că el avea antecedente de ameninţări şi intimidare în mediile sociale, dar un dosar penal împotriva sa a fost închis anul trecut deoarece era minor.
Liceul mixt din Bihac, unde era înscris A.Z., a publicat o declaraţie prin care le cerea elevilor…