Mai multe instituții media aflate sub controlul Kremlinului au șters știri și relatări privind presupusul control al forțelor ruse asupra orașului ucrainean Myrnohrad, după ce Ministerul Apărării al Federației Ruse a cerut anularea acestor publicații.
Vladimir Putin. FOTO: EPA-EFE
Cele mai mari agenții de stat din Rusia – RIA Novosti, RBC și TASS – au retras materiale în care se afirma că Armata Rusă ar avea „control deplin” asupra părții de sud a orașului Myrnohrad, cunoscut în Rusia sub vechea denumire sovietică Dimitrov. Eliminarea articolelor a avut loc la solicitarea directă a Ministerului Apărării, fapt menționat explicit chiar de redacții în explicațiile oficiale, relatează ASTRA.
În cazul RIA Novosti, anunțul a fost publicat într-o formulare scurtă: materialul intitulat despre raportul șefului Statului Major, Valeri Gherasimov, „este anulat la cererea Ministerului Apărării”. Materialele au fost rapid șterse…






















