Parchetul European (EPPO) de la Bucureşti a înaintat, luni, instanţei un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care viceprimarul Sibiului Alexandru Dumbravă (PNL) a recunoscut că a comis fraude cu subvenţii înainte de mandat şi în consecinţă acceptă o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de 3 ani, precum şi prestarea a 90 de zile în folosul comunităţii.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul European, această fraudă cu subvenţii a avut loc în legătură cu patru proiecte, între martie şi octombrie 2019, când inculpatul – al cărui nume nu este specificat în comunicat – se afla în funcţia sa anterioară de director şi reprezentant al Centrului de Formare a Profesorilor din Sibiu.
În această perioadă, inculpatul a folosit şi a prezentat mai multe documente şi declaraţii false şi inexacte organismului intermediar pentru Programul Operaţional „Resurse Umane” al UE,…






















