PSD a revenit la ședințele coaliției, dar deciziile întârzie. Ciucu anunță ce s-a agreat deja. Marți, altă întâlnire

Coaliția de guvernare s-a reunit, luni seară, în format complet, după ce PSD a decis să revină la masa negocierilor.

Întâlnirea a început după 17:30 și s-a încheiat târziu, în jurul orei 21:50, fără un anunț oficial privind o decizie concretă.

Potrivit unor surse politice citate de Digi24, discuțiile urmează să fie reluate marți, de la ora 17:00.

Ce s-a agreat deja

În ciuda așteptărilor privind o posibilă asumare a răspunderii Guvernului pe pachetul II al reformei fiscale până la finalul săptămânii, liderii coaliției nu au ajuns încă la un consens. „Asumarea rămânea în discuție. Probabil va fi o discuție în care se va asuma și un termen clar”, a declarat la B1 TV Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL.

“Deja pe trei subpachete am agreat. Este vorba despre pachetul pe pensii speciale care trebuie să aducă aceste pensii la un nivel echitabil în societatea noastră, să avem un stat corect cu toată lumea.

Am agreat de asemenea, pe…

Citeste mai mult

Ultimele stiri

Alegerea redactorului