Consilierul prezidenţial Radu Burnete consideră că, după ce toate jaloanele din PNRR vor fi închise, la 31 august, ”atunci formarea guvernului va deveni o prioritate”. El apreciază că la începutul toamnei vom vedea o soluţie.
Radu Burnete a declarat, luni, într-un interviu acordat pentru Libertatea, că acest blocaj politic nu va ţine la infinit şi, mai devreme sau mai târziu, ceva se va schimba în peisaj.
„Dacă mă întrebaţi ca o persoană care a lucrat la multe dosare din PNRR în perioada asta, cred că strict în ultimele două săptămâni ar fi încurcat să avem şi negocieri pentru guvern peste. Oricum era dificil să aducem partidele la masă pe dosarele acestea mari din PNRR. Aţi văzut ce zăpăceală a fost în ultimele săptămâni”, a afirmat Radu Burnete.
El susţine că o negociere şi pentru formarea unui guvern în ultimele două săptămâni ar fi fost greu de gestionat.
„Dacă mai suprapuneam şi o negociere de guvern fix în aceste două…






















