Membrii Corpului Diplomatic și Consular al României vor fi obligați să cunoscă două limbi străine, nu una cum este în prezent.
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, prin care diplomaţii români sunt obligaţi să cunoască cel puţin două limbi străine, dintre care una să fie engleza sau franceza.
S-au înregistrat 94 de voturi „pentru” şi o abţinere.
Proiectul a fost inițiat de parlamentari USR care susțin că nu se poate face activitatea diplomatică cu doar o limbă străină și că nu este suficient ca un membru al Corpului Diplomatic să știe orice limbă străină.
Iniţiatorii propunerii legislative arată că interesele României în străinătate trebuie să fie reprezentate de un corp de profesionişti pregătiţi la cele mai înalte standarde.
„Multilingvismul este o politică asumată la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, în sensul…