UE elimină de azi taxele vamale asupra produselor din SUA

Uniunea Europeană elimină, începând de astăzi, taxele vamale pentru majoritatea produselor importate din Statele Unite, punând în aplicare unul dintre angajamentele asumate prin acordul comercial negociat anul trecut cu Washingtonul.

Măsura a fost oficializată marți prin publicarea legislației în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare de la 2 iulie. Potrivit Comisiei Europene, decizia marchează implementarea unuia dintre cele mai importante puncte ale înțelegerii comerciale convenite între cele două părți.

„Promisiune îndeplinită”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE pentru comerț, Olof Gill, care a descris măsura drept „o veste bună pentru relațiile transatlantice”.

În concret, Uniunea Europeană renunță la taxele vamale aplicate majorității produselor industriale și agricole provenite din SUA. Decizia reprezintă contraponderea europeană la acordul încheiat vara trecută la…

Citeste mai mult

Ultimele stiri

Alegerea redactorului