AUR poate fi scos în afara legii fie printr-o decizie de dizolvare luată de CCR, fie prin hotărâre a Tribunalului București, susţine deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și a xenofobiei. El anunță că s-a decis să facă o sesizare în instanţă.
„Suntem la o succesiune de acțiuni cu caracter extremist ale acestui partid toxic, destabilizator, cu acțiune periculoasă. Am spus mereu că în spatele falsului patriotism al AUR stă practic o bombă cu ceas, plantată în România și am condamnat în nenumărate rânduri comportamentul extremist al acestui partid parlamentar, cu acțiuni care au scop clar subminarea valorilor societății românești, societăți libere și democratice.
Susțin fără nici un fel de dubiu această chestiune legată de scoaterea acestui partid în afara legii și probabil că cei care au intervenit pe subiect nu cunosc legislația românească”, a declarat Alexandru Muraru…