Zeci de ONG-uri și persoane din mediul academic cer introducerea cotelor de gen pe listele de candidați la parlamentare

Aproape 60 de organizaţii neguvernamentale şi persoane din mediul academic susţin introducerea cotelor de gen pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare.

„Susţinem proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în forma adoptată de Senat, cu articolul care asigură alternanţa genurilor pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare.

Subliniem că în absenţa acestui sistem de tip fermoar (liste care nu conţin mai mult de două persoane de acelaşi sex consecutiv), legea este complet ineficientă şi în niciun caz nu susţine egalitatea de gen”, prevede scrisoarea care este adresată membrilor Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi.

Conform sursei citate, la alegerile din 2020 şi 2016 procentul de femei din numărul total de candidaţi a fost foarte aproape de 30%, dar nefiind pe locuri…

Citeste mai mult

Ştiri similare

Ultimele stiri

Alegerea redactorului