Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, cu 83 de voturi pentru, 174 împotrivă şi o abţinere.
În reacţie la acest rezultat, USR a transmis că „PSD, PNL și UDMR au făcut zid în fața incompetenței ministrului Petre Daea și au demonstrat, încă o dată, că nu îi interesează câtuși de puțin problemele românilor și ale României. După ce le-au oferit oamenilor cel mai scump Paște din ultimii 30 de ani, PSD, PNL și UDMR au arătat, prin votul lor, că vor condamnarea agriculturii românești”.
„Votul de astăzi îi pune pe deputații PNL într-o situație ridicolă. PNL n-a vrut să-l supere pe Marcel Ciolacu, viitorul lor șef în Guvern. De fapt, deputații PNL și UDMR au profitat din plin de moțiunea simplă. Și pentru ei a fost un prilej să le scoată ochii lui Daea și PSD pentru toate nemulțumirile fermierilor.
Au încercat să se dezică de aceste probleme, dar e…