Ucraina poate câştiga războiul, dar numai dacă ţara primeşte „sprijin solid continuu”

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, consideră că Ucraina poate câştiga războiul numai dacă ţara primeşte „sprijin solid continuu” de la aliaţi. Declaraţia a fost făcută joi, înainte de o întâlnire cu miniştrii de externe ai ţărilor NATO. Şeful NATO: Ucraina poate câştiga războiul, dar numai dacă ţara primeşte „sprijin solid continuu” Secretarul general al NATO, Jens […]

Joe Biden permite Ucrainei efectuarea de lovituri limitate în Rusia folosind arme americane

Președintele Joe Biden a dat Ucrainei aprobarea de a lovi în interiorul teritoriului rus folosind muniții americane, deși a restricționat utilizarea acestora, astfel încât Kievul să poată lovi ținte peste granița din Harkovului, după ce Rusia a înaintat în jurul orașul aflat în partea de nord-est a țării, au comunicat oficiali americani pentru CNN. Joe […]

Industria din România care explodează ca număr de angajaţi

„Resursa umană şi disponibilitatea acesteia continuă să fie cea mai mare provocare pentru sector, perspectivele de creştere fiind precaute în această direcţie. Cel mai recent raport al ABSL estimează o creştere de 10% pentru următorii doi ani, estimându-se ca un număr de aproximativ 200.000 de angajaţi la nivel naţional să fie atins la sfârşitul acestei […]