Toto Riina, temutul naş al mafiei siciliene, a fost fiu de fermieri, însă la vârsta de 18 ani a intrat în Cosa Nostra. După o primă condamnare pentru crimă, el a devenit în anii 1950 unul dintre soldaţii naşului Luciano Liggio. Astăzi se împlinesc 6 ani de la moartea celui supranumit „Bestia”.
Toto Riina, fostul cap al mafiei siciliene FOTO EPA EFE
Apoi, datorită cruzimii sale, a urcat treptat pe scara organizaţiei şi i-a luat locul lui Liggio în 1974. S-a specializat în trafic de droguri şi răpiri şi s-a dedat unui război sângeros în cadrul organizaţiei pentru a-şi impune supremaţia. A ajuns şef al Extecutivului Cosa Nostra în 1982 şi şi-a continuat din această poziţie acţiunile sângeroase, de această dată fiind concentrate împotriva unor reprezentanţi ai statului. A ordonat uciderea judecătorilor antimafia Giovanni Falcone (1992) şi Paolo Borsellino (1992), precum şi atentatele din 1993 de la Roma, Milano şi Florenţa…






















