Iohannis a fost cu „șerpașii” la o discuție pe Schengen, la Bruxelles: Negocierea rămâne complicată (Video)

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Schengen „rămâne complicată” şi că în acest dosar „mai e mult de negociat”.

Iohannis a avut o întrevedere informală cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cancelarul austriac Karl Nehammer şi premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, la care subiectul principal al discuţiei a fost evident aderarea celor două state vecine la spaţiul Schengen.

„A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie”, a declarat şeful statului.

El a adăugat, chestionat dacă există o deschidere a Austriei privind ridicarea graniţelor aeriene pentru ţara noastră, cum a declarat premierul Marcel Ciolacu, până la finalul anului, că „mai este mult de negociat”.

„Negocierea pe Schengen rămâne complicată. Am încheiat acum patru minute o întâlnire informală la care ne-a invitat…

Citeste mai mult

Ultimele stiri

Alegerea redactorului