Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că raportul Departamentului de Stat american privind drepturile omului, document în care se arată, printre altele, că anularea alegerilor prezidenţiale din România este văzută ca o restricţie nejustificată a libertăţii de exprimare politică, a fost redactat în cursul anului trecut şi la începutul acestui an, chiar dacă a fost publicat săptămâna aceasta.
Ţoiu subliniază că redactarea raportului este anterioară momentului în care o declaraţie comună a NATO – şi implicit a Statelor Unite ale Americii – recunoaşte interferenţa şi războiul hibrid pe care Rusia îl duce în anumite teritorii, între care şi România.
”Vreau să clarific câteva lucruri. În primul rând, critica faţă de nivelul de claritate a motivelor care au dus la anularea alegerilor nu este o informaţie nouă, este ceva ce şi eu, şi mulţi dintre colegii mei am spus de-a lungul acestor luni de zile.
De altfel, şi preşedintele…






















