În umbra lungă a comunismului, educația românească se zbate într-un cerc vicios care pare fără sfârșit. De 35 de ani, de la Revoluția din 1989, sistemul educațional al țării a fost prins într-o spirală a decăderii, marcată de subfinanțare cronică, reforme eșuate și o viziune deformată asupra rolului școlii în societate.
În acest peisaj sumbru, o întrebare fundamentală străbate cu o urgență inevitabilă: „A cui este, de fapt, școala?”
Vechea gardă politică, ancorată în mentalități depășite, perpetuează ideea că instituțiile de învățământ sunt simple anexe ale ministerului, instrumente în mâinile lor.
În contrast, o nouă viziune, promovată de USR, răstoarnă această paradigmă învechită: școala aparține comunității – părinților, elevilor, profesorilor și autorităților locale. Aceștia sunt adevărații stakeholderi ai educației, cei care ar trebui să dețină frâiele administrării și dezvoltării…
