1. Ce v-a motivat să deveniţi coach şi cum v-aţi dobândit competenţele şi cunoştinţele în acest domeniu?
O viaţă trăită conştient este probabil cea mai mare provocare şi, totodată, cea mai mare oportunitate. Am ajuns la această concluzie târziu, după foarte mulţi ani în care am trăit “pe pilot automat”, străduindu-mă să fac pe plac celorlalţi, să corespund, să mă încadrez în ceea ce societatea sau profesia defineşte drept “normă”, fără să fiu atentă la propriile nevoi, la valorile şi convingerile personale. Rezultatul: eram nefericită, aveam crize din ce în ce mai dese de anxietate şi ajunsesem într-un punct al vieţii în care căutam permanent validare şi îmi măsuram succesul doar prin prisma părerii celorlalţi.
Educaţia din familie şi cea din şcoală stimulează mult perfecţionismul şi competitivitatea, care, în exces, sunt reţetele…






















