După ce conducerea islamică a Iranului a fost atrasă în război de dictatorul irakian Saddam Hussein în 1980, a luptat, cum avea să spună un comandant de rang înalt, „cu mâinile goale”, scrie cotidianul Financial Times.
Pentru tinerii lideri ai republicii, motivați ideologic și hotărâți să exporte viziunea lor asupra radicalismului islamic, a fost o confruntare brutală cu realitatea: armata convențională a Iranului se confrunta cu un adversar sprijinit de puteri regionale și occidentale.
Ani mai târziu, aceiași lideri au recunoscut că regimul izolat trebuia să implore puținele state cu care mai avea relații diplomatice pentru cele mai de bază provizii, precum sârmă ghimpată.
Totuși, Iranul a luptat timp de opt ani, în ciuda costului uman uriaș, înainte ca liderul revoluției islamice din 1979, ayatollahul Ruhollah Khomeini, să accepte cu reticență o încetare a focului cu Irak, o decizie pe care a descris-o ca „a bea din pocalul cu…
