Executivul a aprobat vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă care completează Articolul I din OUG.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Astfel, potrivit Ministerului Muncii, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
„Având în vedere constrângerile fiscal-bugetare din anul 2023, s-a optat într-o primă fază pentru stabilirea salariilor de bază prevăzute de lege la nivelul anului 2022 pentru personalul încadrat conform Anexei…