Avantajul de care beneficia Kamala Harris în faţa lui Donald Trump s-a redus la jumătate faţă de luna septembrie, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos.
Acum diferenţă dintre cei doi este de 3% şi se înscrie în marja de eroare – 46% la 43%.
Cel mai recent sondaj, desfăşurat pe o perioadă de patru zile şi finalizat luni, a arătat că Trump este candidatul preferat pentru o serie de probleme economice, iar unii alegători ar putea fi influenţaţi de afirmaţiile sale potrivit cărora imigranţii aflaţi ilegal în ţară sunt predispuşi la infracţiuni, afirmaţii care au fost în mare parte discreditate de către mediul academic şi grupurile de reflecţie.
Respondenţii au ales economia ca fiind principala problemă cu care se confruntă ţara, iar 44% au afirmat că Trump are o abordare mai bună în ceea ce priveşte redresarea „costului vieţii”, comparativ cu 38% care au desemnat-o pe Kamala Harris.
Dintr-o serie de probleme economice pe care…






















