Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica consideră că este un paradox faptul că se încearcă o reformă bugetară şi reformarea statului cu partide nereformate. El crede că, într-un final, PSD îl va accepta pe Ilie Bolojan în funcţia de premier, dar „preţul pe care îl vor cere va fi foarte mare”.
„Paradoxul acestui proces de negociere este că se încearcă să se creeze un program de reformă bugetară şi pentru reforma statului cu partide nereformate. E foarte greu să devii credibil câtă vreme în acest proces de negociere vezi chipuri care sunt responsabile pentru ceea ce s-a întâmplat până acum”, a declarat Valeriu Stoica, duminică, într-o emisiune la Digi 24.
Potrivit acestuia, această reformă ar fi trebuit făcută până acum, întrucât nu se poate face peste noapte.
Valeriu Stoica este de părere că PSD îşi doreşte să intre la guvernare şi vrea să obţină din negociere „cât mai mult”.
„Probabil că vor accepta până la urmă…






















